Scula lui Andrei Năstase îl atacă pe comisarul european Johannes Hahn

Constantin Cheianu ar putea pretinde cu ușurință la titlul șefului său, cel de prostul satului.

Ieri, Moldova a fost ”asaltată” de mai mulți oficiali internaționali, din SUA, UE și Rusia. Eu, ca mulți alți cetățeni cu viziuni europene am urmărit în marea parte tot ce se scria despre Johannes Hahn și mai apoi am urmărit și declarațiile acestuia. Declarații bine calculate precum și-ar trebui să facă un diplomat adevărat.

În cadrul conferinței de presă acesta a declarat următoarele : Uniunea Europeană și-ar dori ca la discuțiile privind crearea unei majorități parlamentare să participe trei partide PDM, blocul ACUM și PSRM .

Nu a trecut mult timp, că Johannes Hahn, omul care era numit de Năstase pe la toate emisiunile ”bunul meu prieten” a început să fie atacat de sculele retardate ale acestuia, de celebrul prostănac Constantin Cheianu. Chelul cu dereglări psihice de la JTV într-o postare pe Facebook a scris următoarele . ”La câte greble avem noi, ai impresia că ni s-a mai adus și una europeană. Vizita și îndemnurile lui Johannes Hahn de a crea cu orice preț o alianță îmi amintesc de vizita unui alt comisar european, în 2013, Stefan Fule, cu îndemnuri similare și consecințe știute.” Iată a venit și ziua în care oamenii lui Năstase văd în europeni un împediment și nu un susținător și ajutor al țării noastre.
Screenshot_24

Bună prietenie, nu? La fel de puternică și beton ca relațiile din cadrul blocului ACUM, dintre PAScuDA.

P.S.
Dacă tragem o concluzie finală asupra celor scrise de Cheianu, reiese că nu doar că reprezintă un împediment Hahn pentru Moldova, dar Kozak este prezentat ca omul cel bun și prieten al Moldovei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s