IPOCRIZIE. Inga Grigoriu minte cu zâmbetul pe față!

Prostia ar putea contribui la progresul societății și a economiei țării, numai dacă devine impozabilă, iar printre marii contribuabili ar fi, Inga Grigoriu.

Deja devine un obicei stupid în politica moldavă ca averea obținută, cine știe în ce mod,
să o pui la fundul părinților, în așa mod a făcut Igor Dodon, mai apoi prostul satului  Andrei Năstase, ca mai apoi să ajungem la momentul când schizofrenica Inga Grigoriu să ne aibă pe toți de niște proști.

Dar poate ipocrizia e o boală !? Deoarece o altă explicație logică nu pot găsi la postarea făcută de Inga Grigoriu unde îndoaie lomul. Aroganții din PPDA chiar ne consideră atât de proști încât mint cu zâmbetul pe față fiind convinși că iarăși vom înghiți cotleta? Chiar crede ca scuza inventată de ea și poza atașată cu colțul pe care-l pișa în copilărie este o explicație veridică pentru cetățeni, odată ce în declarația sa de avere spune una iar pe Facebook cu totul altceva? 😀
60349957_2266449720080853_697952565219819520_n

Însă cei din PPDA decurg des la :  ”ne bazăm că oamenii sunt proști”, așa a făcut și Năstase care declara că casa de milioane care apărea în pozele sale, defapt ar aparține mamei sale, ca mai apoi să o includă în declarația de avere ca fiind a sa.

Și odată ce Inga Grigoriu consideră că cele spuse în cadrul emisiunii ”Într-un PAS bun” e minciună, poate publică mai multe imagini cu casa ei și totodată cu casa care este în construcție !? Doar n-are ce ascunde, nu?

Apropo, suma declarată a imobilului este de 31.000 lei :D. Și moldovenii se mai plâng că e greu să faci bani de o casă 😀
Screenshot_1-3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s