(video) Binomul PAS cu DA are ACUM o armată de TROLLI!

Ideea de a lupta cu trollii mi-a venit de foarte mult timp și anume, atunci când vicepreședintele PAS, Victor Spânu, a creat o aplicație unde-i întroducea pe toți cei care se expun pe teme politice, dar nu dau like, comment and share la postările Maiei Sandu.

Acest caz mi-a adus aminte de perioada comunistă, când Voronin lupta agresiv și intens împotriva formatorilor de opinie. Iată în așa mod am ajuns și eu să fiu vizat în aplicația acestui troll de la PAS, pe motiv că sunt o persoană activă atât pe Facebook, cât și pe bloggul meu personal, unde scriu de ratații politici din țară.

Problema trollilor e foarte populară în Republica Moldova, la TV8 mai mereu se plâng pe aceștea, dar nu spun nimic despre faptul că știrile holdingului Platon, din care face parte acest canal TV, sunt promovate tot de niște trolli, anume de trolli Maiei Sandu și ai lui Andrei Năstase. Mai ales că propagandista acestei televiziuni n-a scris și n-a spus nici un cuvând despre atacurile trollilor PAScuDA la adresa fostului său erou de la TV8, Sergiu Sagaidac, care într-o postare pe Facebook a vorbit despre atacurile acestora.

Apropo, imaginea de politicieni iubiți ai celor din PAScuDA se datorează tot armatei de trolli, care le fac feedback la postările de pe Facebook, pentru a ne face să credem că sunt susținuți de către cetățeni. Dar, lăsați-mă să vă prezint un video care va distruge și acest mit.

Și circul nu se oprește aici, tot aceeași trolli ai blocului #ACUM nu promovează doar postările liderilor acestui bloc, știrile portalurilor subordonate acestora, dar și postările lui Platon, precum și ale președintelui ONG-ului Open Dialog, despre care Maia Sandu cu Andrei Năstase declarau că n-au nimic în comun.
Untitled-1
Untitled-1 (2)
Dacă toată presa care face parte de din Trustul Platon Media ( ZdG, TV8, Unimedia, Agora, Europa Liberă, NewsMaker) a promovat aplicația celor din PAS, creată chipurile pentru a lupta cu trollii, ar trebui să distribuie și acest articol de poziție. Și asta pentru că se încadrează în cauza comună – dorința de a scăpa de trolli care distorsionează opinia publică din Moldova.

P.S.
Modul în care luptă PAScuDA împotriva formatorilor de opinie e mult mai murdar și urât decât metodele folisite la timpul lui de Voronin. Și dacă el era numit de presă și societate civilă dictator ce reprima dreptul la libera exprimare, voi, liderii unor partide de opoziție, cine credeți că sunteți?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s