JurnalTV – numește agresori persoanele agresate de șeful lor, Andrei Năstase, emitând din reportajul lor, cum șeful agresează protestatarii.

576x0_1f336200b99bc2e69f5647bb5a97e6ae___jpg____6_8ceb700c
Jurnalism de rahat a celor de la JurnalTV!

Ipocrezia e molipsitoare după cum se vede, iar Năstase și-a molipsit și sculele mediatice de acest sindrom. Într-un reportaj a celor de la JurnalTV ce ține de evenimentele care au avut loc ieri în fața primăriei, cei de la ȚopaTv au omis unele momente iar altele au fost înflorite la maxim.

Pentru prima dată aud ca un jurnalist să-și permită luxul de a numi pe cei ieșiți în stradă partizani doar prin faptul că nu-l susține pe Năstase dar e împotriva acestui individ, adică i-au pus pe aceeși scară cu alt de Năstase care este membru unui detașament criminal organizat Țopa-Lucinschi.

Dar să trecem peste aceasta și să privim la faptul cum ȚopaTV a devenit un scut politic pentru Năstase și nu o sursă informațională precum ar fi trebuit să fie. Aceștea într-o știre propagandistrică declarând că susținătorii lui Șor au fost cei agresivi și nu cei din PPDA sau chiar liderul acestora Andrei Năstase. Chiar dacă și la începutul video plasat de aceștea se vede cum anume susținătorii lui Năstase îl agresează pe protestatarul ce-i cerea lui Năstase să ia mâna de pe magazinele sociale.
Screenshot_44
Tot acești pseodo-jurnaliști n-au ezitat să omite și partea unde Năstase agresează protestatarii după care a fost luat de braț de propagandista partinică Inga Grigoriu și au fugit de la fața locului.

Nu am fost uimit că în rândul pseodo-jurnaliștilor de la JurnalTV a apărut și Andrei Popov care nu doar a încercat să provoace oamenii dar și a dus o vagă propagandă jurnalistică, lucru ce a fost demonstrat și de un blogger din Moldova (aici). Cred că orele de propagandă a Nataliei Morari sunt foarte eficiente.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s