Câți membri are în realitate PAS? Și de ce Maia Sandu a decis să-l susțină pe Andrei Năstase?

42747-15015-05758-65

Nu știu cum pentru voi, dar susținerea candidaturii lui Năstase de către Maia Sandu e una ce îmi pune multe întrebări.

Dar nu-i de mirare când ai de întors niște datorii față de PPDA, care la alegerile prezidențiale au alergat pentru Maia Sandu deoarece aceasta nu are echipă, iar mai apoi a fost atacată cu orice ocazie de către liderii PPDA, de către Slusari și Vovc, dar și de către ”jurnaliștii” de buzunar de la JurnalTV, Cheianu și Durbală.

Cum a ajuns Maia Sandu să ia o astfel de decizie, sunt sigur că nu cunosc cel puțin nici membrii PAS, iar motivul de ce a fost luată această decizie, cu atât mai mult.

Maia Sandu a declarat anterior că va fi expediate 2000 chestionare membrilor de partid pentru a se consulta ce trebuie să facă, fiind mai multe opțiuni.

În cadrul emeziunei În Profunzime de la ProTV, Maia Sandu declara : „Au                        completat  câteva sute de membri, dar oamenii au apreciat că au fost întrebați. Acestea au ajuns doar la membrii PAS, deoarece a fost un sondaj pe intern. Și o bună parte, cred că un pic mai mult de jumătate, au zis că trebuie să candidez eu. Au fost și alte întrebări”.

 

  • PAS nu are mai mult de câteva sute de membri?
  • Nu contează părerea celorlalți membri, iar decizia a fost luată de Maia Sandu iar chestionarile au fost doar o acțiune de PR?

În cadrul la aceeași emisiune Maia Sandu a specificat că membrii PAS au fost întrebați și dacă ar susține candidatura lui Andrei Năstase la Primăria Chișinău, unde a declarat următoarele : „A fost o cifră destul de mare”.  Cifră destul de mare nu înseamnă că a fost o majoritate. Iar odată ce buna parte a declarat că Maia Sandu trebuie să candideze la alegerile locale, reiese ca liderul PAS nu ține cont de părerea colegilor săi, ei fiind doar niște instrumente electorale. Chiar dacă anterior declara că în PAS se ține cont de părerea fiecăruia.

Totodată trebuie de menționat și declarațiile care au venit ca răspuns la întrebarea dacă a fost forțată sau nu să-l susție pe Năstase. Iată declarațiile : „Da, trebuie să spunem că n-a fost o decizie foarte elegantă, dar asta a fost situația și de acolo trebuie să începem”.

Acest răspuns, are mai  multe explicații :

  • Trebuia să întoarcă datoria de la alegerile prezidențiale ;
  • E conștientă de faptul că Năstase nu are nici o șansă la alegeri fiind susținut doar de către PAS, lucru ce o va scuti pe Maia de invinuirile aduse de către membrii PPDA că să fi ajuns Năstase în turul II la aleagerile prezidențiale avea să câștige deoarece e mai puternic și are echipă, acoperire media.

Cu părere de rău sau de bine, pe Năstase nu-l va ajuta nici faptul că campania electorală a început-o precum o făcea și Dodon în Biserică, iar cele 16%  a celor din PAS și cu 1% al PPDA nu e suficient nici pentru a ajunge în turul II.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s